Cursuri litografiate Introducere

(Introducere) ©

Cursuri litografiate Litografia ASE ne-a ajutat pe toţi cei ce lucram în catedre să publicăm cursuri şi culegeri de probleme în condiţii precum:
- o carte avea numărul de pagini dependent de numărul de ore de curs, 5pagini pe curs,
- nu existau drepturi băneşti de autor, ci autorii primeau 10 volume,
- tirajul era limitat undeva la 300 exemplare,
- fluxul impunea trecerea în planul editorial al ASE,
- autorii îşi asumau calitatea conţinutului,
- ciclul de realizare du depăşea 9 luni,
- difuzarea se făcea în librăria proprie a litografiei.
În studenţia mea am învăţat la mai toate disciplinele după cursuri litografiate. Câţiva ani de la intrarea în învăţământ am avut posibişitatea să particip la elaborarea de culegeri de probleme şi la scrierea de cursuri care au fost publicate în Litografia ASE şi mă mândresc cu acele cărţi scrise şi publicate la care am participat şi eu alături de colegi precum Valer ROŞCA, Constantin APOSTOL, Ioan Gh. ROŞCA, Pavel NĂSTASE, Rodica MIHALCA, Ioan ODĂGESCU, Magdalena IONESCU, Virgil SORA şi Mircea DESPA. Tot în Lito ASE au fost publicate şi volumele de comunicări ale simpozioanelor şi conferinţelor de cibernetică şi informatică economică.



(elaborat azi 13 septembrie 2020)



                                                                                                                                                                                                    Înapoi